Let it rain, let it pour!

Si iar ploua. Ba nu. Din nou. Bai si ce stare cretina imi produce. Asa ca mi-am luat eu frumusel ciocolata calda, am mai luat si vreo 8-10-263 de ganduri sa-mi tina companie, m-am asezat linistita (si parca resemnata in fata..naiba stie in fata cui) in fotoliul meu extra-mega-giga-confortabil si stau si stau si stau. Nu, nu stau bine totusi. Si ma rotesc eu frumusel 90 grade la stanga si ma sprijin cu coatele pe pervaz intocmai cum faceam acum vreo 2 ierni. Pasiva. Nu de alta, dar iarna e tampita.
Zau! Si nu pentru ca e iarna. Nu pentru ca e un frig nesimtit care, practic, te obliga sa te imbraci in asa fel incat sa nu ti se mai vada decat nasul de un rosu aprins si ochii ale caror ploape se lipesc una de alta de fiecare data cand clipesti. Nu pentru ca se gandeste dragul tau frate ca e prima zapada pe care o vezi si ,generos din fire, iti serveste vreo 3-4 bulgari in cap, dupa gust. Nu pentru ca e gheata peste tot si tocurile tale de 7-10 cm nu-ti permit tocmai sa mergi ca si cum ai pluti pe un nor ( doar pe spate eventual, ca deh, se mai gasesc anumite specimene de bolovani care se cred „macho-man„; asa ca respectivii, prost inspirati de altfel, considera ca e cool sa pui piedica unei domnisoare ,oricum destul de pissed off din cauza frigului, pentru ca apoi sa apara precum Fat Frumos pe cal alb sa o ajute sa se ridice. Ding ding ding: Gresita abordare! Aviz amatorilor: Get a life, you’re pathetic!).

 Si cum spuneam, nu din cauza asta detest eu iarna, ci din cauza sarbatorilor de iarna. Mult asteptatele sarbatori de iarna. Hai ca sunt  gretoase. Multa tevatura pentru nimic. Vezi Doamne, de Craciun se strang toti nepotii, verisorii, matusile, unchii, bunicii si strabunicii de existenta carora nici nu stiai si se lasa cu lacrimi de fericire, cu imbratisari, cu urme de buze si saliva pe obraji din partea a 1001 de rude care ,brusc, te cel mai iubesc si iti spun ca ti-au simtit lipsa , desi nu te-au mai vazut niciodata. Hai ma lasi?! Mi se pare de-a dreptul patetica imaginea asta. Marea familie se reuneste si imbratiseaza spiritul Craciunului, dupa care simt cum o caldura imensa le inunda sufletul si le iese prin pori si bla bla. Dupa care simt un alt val de caldura cum ii inconjoara de pretutindeni, le arde in ceafa din ce in ce mai intens si le afuma creierii si bietii de ei se simt atat de impacati. Baiii, uita-te fraiere in spate ca a cazut o lumanare si a luat foc bradul! Si uite asa am dezlegat misterul caldurii ce va invadeaza neuronii si nu mai permite realizarea sinapselor.

Darr dar darr, m-am abatut de la subiect. Si cum spuneam, stateam eu frumusel cu coatele pe pervaz, lipsita de chef(ca deh, ceva imi sugera ideea de iarna) si niste chestiute roz si mov vor sa duca la superlativ ideea de proasta dispozitie. Da, violete! Violetele lu’ mama. Cum poate suporta cineva violetele?! Sunt atat de plictisitoare si in acelasi timp prefacute. Daa, unele flori sunt prefacute. Care? Cele pe care nu le suport eu. Nu era mai bine daca in locul lor erau niste cactusi? Exact asa ma gandeam si eu. Dar nu conteaza,pana la urma s-au dovedit a completa perfect decorul.

Anyway, cum analizam eu pierduta aburii care ieseau lejer din canuta aia maro (tare simpatica apropo), mi s-a facut un dor de casaaa de nu-mi venea nici mie sa cred. Huh?/:) Mie? Dor de casa? Mna,prostii. Dar uite ca am trait sa o vad si p-asta. Care-i ironia aici? Eram deja acasa. Hmm, think think think! Aa, desigur, casa bunicii. Cu siguranta asta imi lipseste. Asa ca pun mana pe telefon ca o nepotica draguta ce sunt si sun. Si sun. Si sun. Si sun. Si nu raspunde nimeni. Trist, dar m-am simtit usurata.

S-a terminat melodia. Replay baby!  

 Si totusi simt un dor si am un gol in brate. Si dorul asta ma poarta pana in bucatarie. Miroase bine. Crema de zahar ars. Si mamei ii miros bratele a imbratisare.